Investitorii sunt, de regulă, mai conectați la tendințele internaționale în materie de design interior și mai dispuși să se adapteze la acestea.
Amenajarea apartamentelor sau a caselor care urmează să fie scoase la închiriere urmează alte criterii decât în cazul spațiilor rezidențiale locuite de proprietari, reiese dintr-o monitorizare realizată de SOHO Design, companie care oferă soluții complete de design interior pentru specialiști și pentru clienți finali. Astfel, bugetele pentru amenajarea apartamentelor de închiriat sunt, în medie, cu 15% mai mari decât cele pentru imobilele locuite chiar de proprietari. Motivul este că investitorii sunt dispuși să preia mai repede ultimele tendințe în design la nivel internațional, comparativ cu end-userii.
„Șase din zece proprietari de case sau apartamente alocă bugete de aproximativ 10.000 de euro pentru amenajarea locuințelor proaspăt achiziționate. Restul de patru din zece se duc către bugete de aproximativ 6.000 – 8.000 de euro. SOHO Design acordă o atenție deosebită colaborării cu designeri și arhitecți. Aceștia reprezintă în prezent 40% din totalul clienților și vrem să creștem în anii următori ponderea specialiștilor în portofoliul nostru, pentru că de aici vin colaborările de durată.”
Mehmet Hortoglu, director general SOHO Design
Stilul minimalist: o opțiune și pentru investitori, și pentru end-useri
Potrivit specialiștilor companiei, la închiriere se recomandă și se folosește, cel mai adesea, stilul minimalist, care este mai versatil, dar se utilizează obiecte și finisaje superioare din punct de vedere calitativ – cum ar fi materiale naturale, organice, care creează o stare de bine. Sumele alocate pentru proiectele de design interior sunt influențate de materialele folosite. În ultimii ani, accentul a fost pus pe materialele naturale, care sunt, de obicei, mai scumpe – dacă e vorba de lemn, marmură, teracotă, metal sau piele naturală.
Citește și: Roma: confort minimalist într-o amenajare contemporană
Recent, SOHO Design a fost implicat într-un proiect al unui designer colaborator, care a vizat decorarea a zece apartamente noi, principalele produse furnizate fiind corpurile de iluminat.
Pentru clienții finali, aceia care locuiesc sau vor locui ei înșiși în locuințele amenajate, consultanții colaboratori ai SOHO Design recomandă în principal stilurile contemporan, modern, minimalist sau industrial – cu mențiunea că, de multe ori, se optează pentru o combinație între aceste stiluri. „Culorile folosite pentru încăperi sunt, în principiu, împărțite în trei categorii, adică o nuanță de culoare predominantă, cum ar fi griul sau verdele închis, apoi o nuanță pastel și, într-o proporție mai mică, o nuanță electrică – de galben, roz sau portocaliu”, adaugă Mehmet Hortoglu.
Strategii de business pe termen scurt și mediu
Dat fiind contextul mondial actual, directorul general al companiei recunoaște că evoluția pieței imobiliare din România influențează direct afacerile din zona de design interior. „În eventualitatea în care ne vom confrunta cu o stagnare a ritmului de dezvoltare a sectorului imobiliar, suntem pregătiți să ne concentrăm mai mult pe proiectele de renovare ale proprietarilor care au cumpărat acum 5-6 ani proprietăți și se gândesc acum să le reamenajeze”, subliniază acesta.
The post Proprietarii investesc mai mult în amenajările pentru chiriași decât în cele pentru uzul propriu. Vezi cele mai în vogă stiluri de design appeared first on ImoExpert.