Sfaturi și idei pentru amenajarea bucătăriei de vis

de FluxImobiliar

Atunci când vorbim despre bucătărie, cu siguranță te gândești la acel spațiu din casă în care petreci ore în șir cu cei dragi pentru a pregăti preparate delicioase și, bineînțeles, pentru a servi masa. În plus, de cele mai multe ori, atunci când mâncăm avem și cele mai interesante discuții și, mai mult, luăm cele mai importante decizii. De ce? Pentru că, în general, cina este ocazia perfectă pentru a aduna întreaga familie într-un singur loc. 

Din acest motiv este foarte important ca bucătăria să fie un spațiu amenajat cu bun gust, un spațiu confortabil și relaxant, iar dacă te gândești că locuința ta are nevoie de un mic refresh, ai putea începe chiar cu această încăpere. Ai la dispoziție numeroase modele și tot ce trebuie să faci este să ții cont de câteva aspecte. Vorbim aici despre stilul de amenajare, cromatică, dar și despre obiectele de mobilier. Când vine vorba despre cele din urmă este suficient să cauți pe internet câteva idei despre mese bucatarie sau caune calitative. Iată câteva sfaturi de care să ții cont atunci când demarezi proiectul de amenajare:

Alege obiecte de mobilier în nuanțe calde

Pentru a alege mobilierul potrivit este important să ții cont de culoarea pe care o are fiecare perete din încăpere. De exemplu, pereții albi sunt foarte ușor de asortat. Pentru că este o non-culoare, albul se potrivește cu orice nuanță de mobilă. Poți completa cu nuanțe naturale de lemn și poți adăuga o pată de culoare cu ajutorul perdelelor. Aici poți opta pentru galben, portocaliu sau turcoaz. Mai mult, dacă bucătăria este suficient de spațioasă, ar fi o idee excelentă să achiziționezi și o canapea într-o culoare îndrăzneață, pe care o poți asorta cu perdelele. 

Design fără titlu (1).png

Pune accent pe compartimentare și eficientizarea spațiului 

Fie că ai o bucătărie mare sau una ceva mai mică, este important ca fiecare spațiu să aibă o utilitate, iar aici vorbim, în general, despre sertare. De cele mai multe ori, mobila de bucătărie se realizează pe comandă. Acest lucru îți oferă posibilitatea de a gândi fiecare compartiment, astfel încât fiecare lucru să poată fi așezat într-un loc bine stabilit și, mai mult, să poți găti cu lejeritate, având o bucătărie organizată. Chiar așa: organizarea ar trebui să fie principalul aspect care să te ghideze în alegerea mobilierului potrivit. Mai mult, atunci când un spațiu este bine organizat, îți oferă senzația de curățenie. 

Pune accent pe detalii de efect 

Așa cum spuneam, bucătăria este spațiul în care se întâlnesc toți membrii familiei. Din acest motiv este important sa creezi o atmosferă caldă și primitoare. După ce ai ales obiectele de mobilier, perdelele și electrocasnicele, ar fi indicat să îți îndrepți atenția către decorațiuni. Pe lângă lumânărele și diferite statuete, poți opta pentru flori. În ultima perioadă specialiștii pun foarte mare accent pe folosirea plantelor verzi, dar și a celor viu colorate. În plus, detalii de efect pot fi chiar și corpurile de iluminat. Ai la dispoziție o gamă largă de produse din care poți alege varianta potrivită pentru a completa bucătăria ta. 

Așadar, reamenajarea bucătăriei nu este deloc stresantă. Tot ce trebuie să faci este să întocmești încă de la început un plan, care să includă nuanțele preferate de întreaga familie, atenție către detalii și accent pe compartimentare și eficientizarea spațiului. 

Related Posts