Agricultura este unul dintre pilonii de rezistență a economiei mondiale și a stat mereu la baza supraviețuirii omenirii și animalelor domestice. Astfel, o investiție făcută corect, după un plan bine pus la punct, are șanse mici să dea greș. Industria va avea mereu nevoie de materie primă, iar oamenii, dacă vor avea posibilitatea să aleagă, se vor îndrepta mai curând către produsele sănătoase, provenite direct de la fermă, decât cele din supermarket.
Ești la început de drum și încă nu ești convins dacă se merită într-adevăr să investești în agricultură? Iată care sunt avantajele unui agribusiness:
1. Satisfacerea cererii consumatorilor locali
În funcție de ce dorești să cultivi sau ce fel de animale vrei să crești, poți fi sigur că odată ce câștigi încrederea oamenilor în calitatea produselor tale, vei avea mereu cerere. Legumele și fructele proaspete, crescute fără pesticide și îngrășăminte toxice, sunt la mare căutare. Familiile tinere în special vor alege mereu să plătească un preț peste cel din supermarket pentru o carne fără antibiotice și suplimente de creștere, acestea fiind extrem de nocive pentru copii. Piața pe care poți activa, deși poate la început va fi doar una locală, este în general suficientă cât să-ți susțină o afacere mică. În ultimii ani oamenii au început să înțeleagă importanța felului în care sunt cultivate și crescute legumele, fructele dar și animalele destinate consumului și mulți sunt în căutarea unor furnizori locali. Așadar, dacă tu vii cu produse curate și de calitate, oamenii te vor alege pe tine și, în cele mai multe cazuri, vor plăti în plus pentru un produs sănătos.
2. Accesarea unor beneficii fiscale, ajutoare naţionale şi măsuri compensatorii
Agricultorii sunt susținuți de fiecare stat în parte în toată lumea, deoarece activitatea acestora are un impact major asupra societății. Agricultorii și fermierii, cât și angajații acestora pot beneficia de o serie de scutiri de taxe și impozite, ajutoare financiare oferite în anumite situații excepționale, posibilitatea de a accesa mai ușor împrumuturi, dar și despăgubiri în cazul catastrofelor naturale. Acestea din urmă de multe ori implică lipsa apei. Află că poți diminua costurile dar și pierderile prin săparea unor puțuri de apă. Acestea îți pot garanta un aport de apă relativ constant, la costuri foarte reduse. Pentru o eficientizare a muncii, poți investi într-o pompă submersibilă de la Shop-einstal – oricum ar fi, este bine să te documentezi din timp care sunt metodele de amortizare a pierderilor.
3. Agricultura este o platformă ideală pentru extindere
Dacă planul tău stabilit de la bun început a mers bine, ai reușit să faci profit și să-ți îndeplinești țintele, ai și posibilitatea de a te extinde. Poți adăuga mereu în lista ta legume, fructe sau tipuri de carne noi. Dacă până la un punct te-ai axat numai pe produse din carne, te poți extinde și către cultivarea legumelor și invers.
Toate ramurile agriculturii, indiferent că vorbim despre horticultură, creșterea animalelor, pescuit sau silvicultură, au la ora actuală o cerere mare de furnizare de materii prime și produse alimentare. Trebuie doar să te asiguri că planul de dezvoltare este bine pus la punct și că nu investești mai mult decât îți permiți să pierzi. Pe lângă aceste avantaje deloc de neglijat, vei avea și satisfacția propriei munci și un sentiment de realizare.
Sursa foto: Unsplash.com