Pe parcursul anului trecut, prețurile apartamentelor și-au continuat traiectoria ascendentă, însă au intrat pe o pantă ușor mai abruptă comparativ cu 2018.
La sfârșitul lui decembrie 2019, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel național (atât vechi, cât și noi) a ajuns la 1.341 de euro pe metru pătrat util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro; această valoare marchează o creștere de 1,6% față de finele lui noiembrie, când o asemenea unitate locativă putea fi achiziționată, în medie, cu 1.320 de euro pe metru pătrat util. Comparativ cu perioada similară a anului anterior, când pretențiile vânzătorilor se situau la 1.239 de euro pe metru pătrat util, nivelul de preț valabil la început de 2020 este cu 8,2% mai ridicat. Important de menționat ar fi că, deși apartamentele s-au apreciat ceva mai mult în 2019 față de 2018, marjele de creștere înregistrate în cei doi ani anteriori au fost mai ridicate decât atât – este vorba despre un avans de aproape 11% în 2017 și, respectiv, de un plus de 10,4% în 2016.
București:
În cel mai mare oraș al țării, așteptările vânzătorilor de apartamente au ajuns la o medie de 1.413 euro pe metru pătrat util la sfârșit de 2019, în creștere cu 1,9% față de luna noiembrie (când costau 1.387 de euro pe metru pătrat util). În ultimele 12 luni, apartamentele din Capitală au consemnat, per ansamblu, un avans de 5,8% (de la 1.335 de euro pe metru pătrat util în decembrie 2018). Tendința de creștere a fost susținută mai ales de locuințele din blocurile vechi, care s-au apreciat cu 9% în decurs de un an, de la 1.232 la 1.343 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, au ajuns în ultima lună a anului la un nivel de preț de 1.462 euro pe metru pătrat util, ceea ce marchează un avans de 3,5% la 12 luni, de la 1.412 euro pe metru pătrat util.
Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, apartamentele costau, în medie, 1.178 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui decembrie 2019, în creștere cu 1,7% față de noiembrie (de la 1.158 de euro pe metru pătrat) și, respectiv, cu 6,9% față de perioada similară a anului anterior (când se situau la 1.102 euro pe metru pătrat). Unitățile locative vechi au ajuns la o valoare de listare medie de 1.144 de euro pe metru pătrat util, în condițiile unui avans anual de 5,7% (de la 1.082 de euro pe metru pătrat). Locuințele noi, pe de altă parte, au consemnat o creștere de 6,4% anul trecut, de la 1.155 la 1.229 de euro pe metru pătrat.
Cluj-Napoca:
În 2019, capitala Transilvaniei a ținut, din nou, capul de afiș în ceea ce privețte creșterile de preț în rândul marilor orașe analizate. Aici, Indicele Imobiliare.ro a ajuns la o valoare de 1.712 euro pe metru pătrat util la finele lunii decembrie, în creștere cu 0,2% față de noiembrie (de la 1.709 euro pe metru pătrat) și, respectiv, cu 10,1% față de perioada similară a anului 2018 (de la 1.555 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din oraș au ajuns la o valoare de 1.739 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu un plus de 9,2% la 12 luni (față de un nivel de 1.593 de euro pe metru pătrat la finele lui 2018). Locuințele nou-construite au înregistrat, în aceeași perioadă, o creștere și mai semnificativă, anume 11,5%, de la 1.516 la 1.691 de euro pe metru pătrat.
Citește și: Cluj-Napoca, primul la scumpiri pe piața apartamentelor în luna noiembrie. Doar în Iași au avut loc ieftiniri
Constanța:
În orașul de la malul mării, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat cu 2,6% în decembrie față de noiembrie (de la 1.179 la 1.210 euro pe metru pătrat util) și, respectiv, cu 8,3% în ultimele 12 luni (de la 1.117 euro pe metru pătrat util). Constanța ocupă, astfel, locul al doilea în clasamentul anual al creșterilor de preț consemnate în marile centre regionale monitorizate constant de Imobiliare.ro. Apartamentele vechi din oraș se situau la un nivel de preț de 1.209 euro pe metru pătrat util la început de an, în creștere cu 7,7% față de perioada similară a anului anterior (când costau 1.123 de euro pe metru pătrat). Locuințele noi din oraș s-au apreciat chiar mai mult, anume cu 10,2%, de la 1.100 la 1.212 euro pe metru pătrat util.
Iași:
În capitala Moldovei, apartamentele noi și vechi au consemnat o creștere de preț de 0,6% în ultima lună a anului trecut (de la 1.031 la 1.037 de euro pe metru pătrat util); față de decembrie 2018, însă, când locuințele se tranzacționau cu 1.010 euro pe metru pătrat, avansul s-a cifrat la 2,7%. Dintre marile orașe analizate, Iașiul este, astfel, centrul regional cu cea mai mică marjă anuală de creștere, situându-se la polul opus față de Cluj-Napoca. În orașul din nord-estul țării, apartamentele din blocurile vechi s-au apreciat cu 5,3% în ultimele 12 luni (de la 996 la 1.049 de euro pe metru pătrat util), în vreme ce locuințele nou-construite au consemnat o creștere de doar 1,1%, de la 1.018 la 1.029 de euro pe metru pătrat.
Timișoara:
În orașul de pe Bega, așteptările vânzătorilor de apartamente s-au majorat cu 0,3% în decembrie față de noiembrie 2019 (de la 1.269 la 1.273 de euro pe metru pătrat util) în vreme ce, la 12 luni, avansul a fost de 5,5% (de la o valoare de 1.207 euro pe metru pătrat util). Cu un preț mediu de 1.272 de euro pe metru pătrat, apartamentele vechi din oraș sunt, în prezent, cu 4,9% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când costau 1.213 euro pe metru pătrat). Apartamentele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, s-au apreciat în ultimul an cu 7,5%, de la 1.187 la 1.276 de euro pe metru pătrat util.
The post Prețurile apartamentelor în 2019: creștere de două cifre în Cluj-Napoca. Vezi situația celorlalte centre regionale appeared first on ImoExpert.