Ai credite la bănci? Poți beneficia, la cerere, de o amânare a ratelor pentru o perioadă de până la nouă luni

de FluxImobiliar

Propunerea Guvernului a fost discutată cu – și agreată de – oficiali ai Băncii Naționale, și ai sistemului bancar.

În cadrul ședinței de guvern de azi, 26 martie a.c., reprezentanții statului au discutat despre o ordonanță de urgență prin care să se permită persoanelor cu împrumuturi la bănci să beneficieze de o amânare de până la nouă luni în ceea ce privește plata ratelor, în contextul epidemiei de COVID-19. „Suntem pregătiți cu ordonanța. Vizează persoane fizice, persoane juridice, PFA, întreprinderi individuale. Se suspendă ratele pentru o perioadă de până la nouă luni”, a declarat Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, citat de Mediafax. „Insist să fie expres prevăzute contractele de leasing. Pentru că știm că unul dintre sectoarele afectate este sectorul transporturilor”, a completat premierul Ludovic Orban.

Unele bănci și-au anunțat deja intenția de a-și păsui clienții

Această înlesnire din partea statului vine în contextul în care subiectul amânării ratelor a fost abordat și de reprezentanți ai Băncii Naționale a României (BNR), iar unele instituții financiare au luat deja măsuri în acest sens. BRD Groupe Société Générale, spre exemplu, a anunțat, încă de săptămâna trecută, posibilitatea amânării platei ratelor, pentru o perioadă de trei luni, atât pentru clienții persoane fizice, cât și pentru IMM-uri.

Cu privire la noua ordonanță de urgență, Ministrul Finanțelor a făcut, aseară, o serie de declarații pe pagina personală de Facebook:

„Aseară am vorbit despre ratele românilor și trebuie să știți că soluția pe care o propune Ministerul Finanțelor și pe care am propus-o Băncii Naționale și sistemului bancar este una care ia în calcul mai multe elemente. În primul rând, m-am gândit la perioada de timp, nu știm exact cât o să dureze această perioadă și atunci am zis că cei care doresc să aibă ratele amânate la bancă pot s-o facă până la nouă luni de zile. Este un termen pe care l-am discutat cu Banca Națională, pentru că era nevoie de a înțelege cum se va finanța sistemul, și cu sistemul bancar. Deci până la nouă luni de zile este propunerea cu care am mers eu și a fost agreată de Banca Națională și de sistemul bancar. (…) În același timp, iarăși am discutat cine să aibă acces la această amânare și propunerea din partea mea a fost să nu discriminăm, exact ca IMM-urile, să aibă acces toți românii care vor cere acest lucru.”

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu

 

Mai mult decât o soluție pe termen scurt

Reprezentantul Executivului a explicat, în plus, că luarea unei decizii oficiale în privința posibilității amânării ratelor a durat mai mult pentru că s-a avut în vedere o soluție pe termen mai lung. „Soluția noastră nu se oprește aici, nu va fi o soluție doar pentru această perioadă și ne gândim cum să susținem și după (…). Și aici există o discuție cu băncile ca să nu existe o povară imediat după această perioadă, să li se ceară cetățenilor, companiilor, să vină imediat cu plata ratelor; nu, (…) această povară să fie împărțită pe termen lung”, a declarat acesta.

The post Ai credite la bănci? Poți beneficia, la cerere, de o amânare a ratelor pentru o perioadă de până la nouă luni appeared first on ImoExpert.

Related Posts