Când teleworking-ul devine o necesitate: 5 sfaturi pentru a te adapta mai ușor lucrului de acasă

de FluxImobiliar

Te numeri printre miile de români a căror activitate profesională se desfășoară în mod obișnuit de la birou? Sunt șanse mari să te găsești acum în postura de a te adapta lucrului de acasă – iar aceste sfaturi sunt pentru tine!

Până acum destul de nefamiliar în România, teleworking-ul (adică munca de la distanță) tinde zilele acestea să devină noua normă – cel puțin pentru cei care și-o permit. Scopul este de a limita cât mai mult interacțiunile sociale directe, în contextul neliniștii create de răspândirea virusului COVID 19.

Deși poate suna foarte atractiv, cel puțin în condiții economice normale, această metodă de lucru nu este pe atât de simplă pe cât ar părea la prima vedere (sau „auzire”). Ea vine „la pachet” cu câteva provocări specifice, a căror gestionare va necesita un oarecare efort din partea ta.

Imobiliare.ro îți oferă, așadar, câteva sfaturi pentru o mai ușoară adaptare la noua situație:

1. Creează-ți un spațiu special de lucru

Acesta ar fi primul pas în a-ți asigura o activitate eficientă de acasă – iar asta cu atât mai mult cu cât până acum nu te-ai mai confruntat, poate, cu această cerință. Bineînțeles că varianta ideală ar fi să ai un birou propriu, deja amenajat. Există, însă, soluții și pentru aceia care nu dispun de așa ceva. O zonă specială de lucru poate fi creată și în interiorul unei alte încăperi a casei – fără a o transforma, propriu-zis, într-un birou, ci, mai degrabă, într-un spațiu multifuncțional.

Cea mai bună variantă la acest capitol ar fi, desigur, livingul (sau sufrageria) – sau, în orice caz, un spațiu diferit față de cel destinat odihnei. (În general, dormitorul ar trebui să fie ferit de echipamentele electronice, mai ales pe timpul nopții.) Dacă locuiești într-o garsonieră, încearcă să-ți amenajezi un colț al camerei unde să ai un mic birou (sau o măsuță) pentru calculator.

2. Asigură-ți un minimum de confort

Dacă până acum nu ai mai lucrat de acasă, sunt șanse mari să nu dispui de un mobilier adecvat pentru a petrece un timp mai îndelungat în fața PC-ului sau laptopului. Important la acest capitol ar fi nu doar biroul în sine (care poate fi substituit, cel puțin temporar, și de o masă de înălțime adecvată), cât mai ales, scaunul pe care vei sta. Cât timp ai lucrat la sediul firmei, poate că nu ți-ai dat seama că un scaun comod, special conceput pentru birou, te poate scuti de multe bătăi de cap – și, mai ales de spate.

Vestea bună este că, în momentul de față, retailerii de mobilier prezenți pe piața autohtonă continuă să facă și vânzări online – iar un seviciu de curierat îți poate aduce produsele dorite chiar la tine la ușă, în termen de doar câteva zile.

3. Organizează și personalizează

Poate că ai deja în casă un birou, însă până acum nu l-ai folosit în mod special pentru a a-și îndeplini îndatoririle de serviciu. În acest caz, Imobiliare.ro îți recomandă să-ți organizezi, pe cât posibil, cât mai eficient zona de lucru, renunțând la obiectele care nu sunt strict necesare pentru activitatea ta. În plus, personalizarea acestui spațiu cu ajutorul unor decorațiuni sau accesorii îți pot face munca mai plăcută – o imagine din natură sau o plantă te pot ajuta să te destinzi și să ai mai mult spor în ceea ce faci.

Dacă biroul tău este amplasat într-un spațiu comun sau multifuncțional și îți dorești o mai mare intimitate, poți opta pentru o delimitare vizuală a zonei de lucru. Poți face asta cu ajutorul unui separator de cameră – sau chiar a unui paravan.

Citește și: Cum să „maschezi” spațiile mici: soluția creativă găsită de un designer

4. Pregătește-te și pentru întâlniri video

Lucrând de acasă, mulți dintre noi se vor afla, probabil, și în postura de a participa la întâlniri online – dintre care unele și video. Pentru aceasta, biroul ar trebui să fie poziționat într-o zonă optimă a casei. Pentru unii, varianta ideală poate fi ca în spate să aibă un perete liber, lipsit de mobilier. Alții, însă, pot fi deschiși și la a oferi o perspectivă asupra unei încăperi din propria casă, fără a o resimți ca pe o intruziune în viața personală. De menționat este că biroul ar trebui să aibă acces la lumină naturală, însă aceasta ar trebui să vină de undeva din spatele calculatorului (sau din lateral) – și nu să pice direct pe monitor.

5. Stabilește-ți un program – și nu uita de deconectare!

Suntem, desigur, diferiți – iar asta se simte și când vine vorba de teleworking. Unii se pot simți motivați de flexibilizarea programului de lucru, în vreme ce alții, dimpotrivă, se pot simți dezorientați și dați peste cap de pierderea sentimentului unei rutine zilnice. Mai ales dacă te încadrezi în cea din urmă categorie, ideal ar fi să-ți stabilești un program de lucru – acesta poate fi apropiat de ritmul activității tale normale, dar și adaptat noii situații.

În momentul de față, continuitatea muncii, inclusiv de la distanță, reprezintă un punct de sprijin important – iar asta nu doar din punct de vedere financiar, ci și ca o sursă de stabilitate psihică. Este important, însă, să te și „deconectezi” de la mediul online. Poți face asta alocând timp unei discuții cu cei dragi, unui hobby, unei activități fizice sau, de ce nu, unei scurte ieșiri în aer liber – în curtea propriei case sau, dacă stai la bloc, în spații cât mai ferite de aglomerație.

The post Când teleworking-ul devine o necesitate: 5 sfaturi pentru a te adapta mai ușor lucrului de acasă appeared first on ImoExpert.

Related Posts