Actualele măsuri de „distanțare” socială sunt resimțite în toate domeniile vieții. Se vor impune, însă, acestea și pe viitor în imobiliare?
Au trecut aproximativ două săptămâni de când oficialii statului au decretat intrarea întregii țări în stare de carantină totală, pentru a contracara proliferarea cazurilor de COVID-19. De atunci (și chiar mai dinainte), activitatea din piața rezidențială autohtonă se concentrează, în proporție covârșitoare, pe interacțiunile „la distanță” – și, adesea, online. Asta atât între clienți și agenți imobiliari, cât și între profesioniștii din domeniu.
Citește și: Președintele a anunțat că România intră în carantină totală: recomandările de până acum devin OBLIGATORII
În ce măsură va ajunge, însă, acest gen de relaționare să definească piața tranzacțiilor imobiliare? Iată doar una dintre chestiunile abordate în cadrul webinarului găzduit la finele săptămânii trecute de Clubul Profesioniștilor în Imobiliare (CPI), alături de doi jucători activi pe acest segment al pieței locale.
Îmbunătățirea promovării online
Alex Printz, co-fondatorul rețelei imobiliare Mr. Exclusivitate, recunoaște că, în momentul de față, mijloacele de interacțiune „la distanță” cu potențialii clienți sunt, desigur, foarte utile. Este vorba, aici, atât despre convorbirile obișnuite la telefon, cât și despre apelurile video, inclusiv prin intermediul unor platforme online; acestea din urmă aduc un plus de apropiere între interlocutori, motiv pentru care popularitatea lor a și crescut semnificativ în ultimele săptămâni. Tot aici s-ar încadra, însă, și instrumentele de promovare online a proprietăților – prin tururi virtuale sau filmări (live sau nu).
„În curând va trebui să ieșim din casă, nu avem ce face”
Pe viitor, însă, este greu de crezut că acest gen de interacțiuni între agenți și clienți vor ajunge să înlocuiască întâlnirile față în față – și, desigur, vizionările de proprietăți. „Pe termen mediu și lung, nevoia de interacțiune umană va continua. Aceste soluții sunt bune, dar pentru moment. În curând va trebui să ieșim din casă, nu avem ce face”, spune Alex Muntean, managerul agenției brașovene iAdvise. Acesta a precizat că, inclusiv în ultimele săptămâni, firma pe care o reprezintă a avut clienți dispuși să facă vizionări de proprietăți.
Citește și: Piața închirierilor, rezilientă în fața pandemiei
După carantină, apetitul pentru interacțiunile umane directe poate crește!
Alex Printz este chiar de părere că, în momentul în care restricțiile de circulație vor fi ridicate, iar oamenii vor putea ieși din case, va exista un apetit crescut pentru interacțiuni directe – fapt ce va fi resimțit inclusiv pe piața imobiliară. „Sunt militantul relațiilor interumane”, spune Printz, punctând că, în opinia sa, imobiliarele face-to-face vor rămâne importante.
„Poate în două luni, piața își revine. Poate reîncepe ciclul de vânzare. Aceste tururi virtuale pot fi un preambul, o precalificare înainte de vizionare.”
Alex Printz, co-fondatorul rețelei imobiliare Mr. Exclusivitate
The post Interacțiunile „la distanță”, viitorul tranzacțiilor imobiliare? appeared first on ImoExpert.