Un investitor autohton pregătește un ansamblu de 1.000-1.200 de apartamente în zona Pipera

de FluxImobiliar

În contextul unei dezvoltări susținute pe partea de birouri, această zonă a Bucureștiului devine tot mai atractivă și pe rezidențial.

Metropolitan Developments, grupul cu capital 100% românesc care include Metropolitan Residence, și-a anunțat intenția de a construi un nou ansamblu rezidențial de amploare, din categoria premium. Este vorba despre un proiect ce se va întinde pe un teren de trei hectare din nordul Capitalei (zona Pipera, mai exact) și va avea între 1.000 și 1.200 de apartamente. Reprezentanții companiei dezvoltatoare estimează că lucrările de construcție la Metropolitan Pipera – aflat momentan în faza de proiectare – vor începe la sfârșitul acestui an.

„Clienții din zona de nord a Capitalei sunt bine informați și au așteptări mari atunci când caută o locuință. Ce li se oferă în prezent sunt proiecte din segmentul middle, care au numeroase facilități și finisaje de calitate superioară. Cu proiectul Pipera, Metropolitan Developments ridică ștacheta și merge spre zona premium, către care tind din ce în ce mai mulți potențiali clienți. Randamentul la investițiile pentru închiriere în zonă este de aproximativ 8%, datorită companiilor care au birouri în zonă și care închiriază pachete de apartamente pentru angajați. De altfel, în zona de nord apar tot mai multe proiecte mixte rezidențial-birouri, pentru cei care lucrează în această arie atât de dinamică.”

Dan Drăgulin, acționar și co-fondator Metropolitan Developments

 

Citește și: Simbioza office-rezidențial se accentuează: peste 7.000 de apartamente vor fi fost livrate, în 2019, în apropierea unui proiect de birouri. Ar urma încă 10.000!

Există interes pentru locuințe de calitate

Metropolitan Pipera se află la cinci minute (de mers cu mașina) de Promenada Mall; de asemenea, la distanță mică, de 7-15 minute, se află clădirile de birouri din polul de business Aviației-Barbu Văcărescu, care găzduiesc companii precum Oracle, HP, IBM, Vodafone, Genpact, Unicredit, Harman, Honeywell și Raiffeisen. Apartamentele din cadrul proiectului vor avea suprafețe cuprinse între 50 și 150 de metri pătrați și finisaje premium. Pe lângă componenta rezidențială, ansamblul va include și o zonă comercială și de servicii. Metropolitan Pipera va avea ieșire către lac și va beneficia de amenajare peisagistică.

„Zona Pipera devine tot mai atractivă pentru proiecte rezidențiale. Trioul Pipera – Barbu Văcărescu – Aviației constituie în prezent un pol de investiții, care concentrează peste 50% din totalul proiectelor din nordul Bucureștiului. Credem în potențialul acestei zone, deoarece există un interes mare pentru locuințe la standarde înalte de calitate, în proximitate existând cel mai dezvoltat pol de birouri al Capitalei și nenumărate facilități de shopping și petrecere a timpului liber.”

Victor Vremera, Sales Director Metropolitan Developments

 

Al 18-lea ansamblu al dezvoltatorului

Metropolitan Pipera ar fi cel de-al 18-lea ansamblu rezidențial dezvoltat de Metropolitan Developments. În momentul de față, grupul mai are în derulare patru mari ansambluri rezidențiale, în diverse faze de lucru. Printre acestea se numără Crown Towers, un proiect de lux, amplasat în zona Șoseaua Nordului-Herăstrău, în apropierea Cartierului Francez din Capitală. Acesta va fi proiect de tip mixed-use, urmând a cuprinde atât 230 de apartamente, cât și facilități complementare: spații de birouri, spații comerciale și un centru de agrement. Investiția se ridică la suma de 100 de milioane de euro, iar complexul urmează a fi realizat în două etape.

Citește și: Crown Towers, un nou complex imobiliar mixt pe harta Capitalei: 230 de apartamente, birouri, retail și centru de agrement

Despre Metropolitan Developments:
Metropolitan Residence este unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari locali, având capital 100% românesc. Compania și-a început activitatea în anul 2010, iar de atunci a dezvoltat mai multe ansambluri rezidențiale, ce însumează peste 3.000 apartamente. Printre acestea se numără Metropolitan Residence Metalurgiei, Metropolitan Residence Berceni, Metropolitan Residence Apărătorii Patriei, dar și Metropolitan City Policolor și Metropolitan Residence Aviației. Valoarea investițiilor companiei depășește, până în momentul de față, 200 de milioane de euro.

The post Un investitor autohton pregătește un ansamblu de 1.000-1.200 de apartamente în zona Pipera appeared first on ImoExpert.

Related Posts